Sună clopoţelul de intrare în prima zi de şcoala la Questfield Pipera

Odată cu toamna, s-a terminat şi vacanţa. Un nou început de an şcolar şi tot felul de emoţii, atât pentru copii, cât şi pentru părinţi vin odată cu prima zi de şcoală.

Prima zi de şcoală este extrem de importantă, cu o încărcătură emoţională mare atât pentru copii, cât şi pentru părinţi. Este evenimentul de deschidere, în care de la mic la mare avem emoţii, fluturi în stomac pentru cei mici deoarece urmează să își cunoască colegi sau își reîntâlnesc colegii de clasă, alături de care au în faţă un an în care să împărtăşească bucuriiși momente de veselie. Dar și părinții  trăiesc un mix de emoţii atunci când copilul lor începe şcoala: entuziasm pentru un nou început, îngrijorare şi teamă faţă de necunoscut, tristeţe pentru timpul care a trecut prea repede.

Questfield (1)

La Questfield celebrăm în fiecare an emoţiile micilor eroi şi le transformăm în primi paşi spre învăţarea activă, în cadrul evenimentului de deschidere a noului an şcolar 2017-2018. Un element cheie în dezvoltarea eroilor Questfield este spațiul sau contextul educațional, deoarece pregătim resurse educaționale adecvate vârstei, dispunem de spații sigure pentru joacă și un mediu care să te îmbie la învățare, armonie, echilibru șimai presus de orice, jocși invățare într-un mediu structurat.

Dorim, prin intermediulșcolii Questfield, cu acest nou concept educațional, să deschidem drumul designului curricular și al școlilor inovatoare care își caută propria filosofie educațională, sunt atente la cultura lor organizațională, se construiesc și inventează în jurul conexiunii copil – părinte – profesor – mediu educațional – curriculum. Demersul nostru reprezintă prima alternativă viabilă la propunerile sistemului de stat și, sperăm noi, începutul unei schimbări de paradigmă școlară.”, Fabiola Hosu, fondatorul proiectului Questfield.

Questfield este prima și singura instituție educațională din România cu un concept educațional unic, bazat pe cărți prin intermediul căruia pregătim tinerii pentru viitor şi fericire. Pentru fiecare dintre noi fericirea înseamnă altceva și ea este o alegere personală care ține de dezvoltarea personală, socială și emoțională a fiecăruia dintre noi. De aceea, considerăm că fericirea poate fi tradusă în autocunoaşterea și instrumentele prin o dobândim. Dar, în ce măsură, vor fi copiii noștri pregătiți să ia deciziile corecte care să facă diferența dintre fericirea lor și a celor din jur? Și, în ce măsură sistemele școlare de pe întreaga planetă, precum și platformele online de învățare și dezvoltare personală îi pot ajuta pe tineri să înțeleagă ce îi face cu adevărat fericiți?

Fericirea este personală, învățarea este și ea personală, de aceea considerăm că școala ar trebui să încurajeze un tip de învățare personalizată care să formeze tineri pregătiți și împliniți cu ceea ce sunt cu adevărat cum se întâmplă în cadrul procesului educațional, la Questfield.

Pentru mai multe detalii despre Questfield School vizitați www.questfield.ro


Questfield este o instituţie de învăţământ autorizată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului și Sportului din România, ce implementează un concept educațional propriu, pornind de la modelul programei britanice. Abordarea educațională holistică integrează metode creative de predare prin care se subliniază atât aspectul formator și performant al actului de învățare, precum și preocuparea pentru dezvoltarea personală, emoțională și socială a fiecărui individ. Questfield cuprinde creșă, grădiniţă, şcoală de vară şi şcoală primară cu intenția de a continua acest proiect până la nivel gimnazial și liceal.

Este un proiect care s-a dezvoltat în perioada 2003–2016 datorită expertizei în domeniul educaţiei a fondatoarei Fabiola Hosu, a motivării şi implicării profesorilor săi transformaţionali şi a echipei sale entuziaste, devenind în scurt timp un model de succes, o referinţă în domeniul educaţiei private.